Arcidava a fost un castru roman, pe locul unde se găsește astăzi satul Vărădia, lângă Oravița, Caraș-Severin, pe drumul imperial de la Lederata la Apulum. Localitatea a fost menționată de Ptolemeu sub numele Argidava, iar în Tabula Peutingerianaca Arcidaba.
Pe Dealul Chilii este un castru de piatră, situat în apropierea râului Caraș, în locul de pășunat al satului.
Materialele descoperite, în castrul de piatră au constat din ceramică romană: amfore, oale, capace, farfurii. În același loc au fost găsite obiecte din sticlă și metal. Pe Dealul Chiliilor se află un alt castru roman și unde au fost descoperite corpuri de clădiri din lemn bine conservate.
Unii istorici susțin că Arcidava era reşedința itinerantă a regelui Burebista.
Cercetările s-au desfăşurat pe platoul „Chilii”, aflat în partea nord-estică a satului, pe malul stîng al râului Caraş.
Deşi în ultimii ani s-au urmărit în special vestigiile castrului roman din partea centrală a platoului, în timpul săpăturilor apar frecvent materiale preistorice, cele mai numeroase aparţinând epocii hallstattiene.
Sumele afectate cercetării nefiind prea mari, amploarea săpăturilor a fost la fel, scopul urmărit fiind identificarea eventualelor turnuri de colţ de pe latura sudică, precum şi poarta de pe aceeaşi latură. Au fost deschise secţiunile S XIV – S XVII, în lungime totală de 74 m şi late de 2 m.
Materialele descoperite sunt bogate şi ele constau din ceramică hallstattiană şi piese mărunte din bronz, aparţinând aceleiaşi epoci, precum şi un foarte bogat inventar aparţinând epocii romane (ceramică, materiale de construcţie, vârfuri de suliţe şi de lance, săgeţi din fier, piese mărunte din bronz aparţinând militarilor romani etc.).
Dată fiind importanţa acestei foarte vechi fortificaţii romane, remarcabilă şi prin dimensiunile sale, se impune continuarea cercetărilor.








